M***** G******** R*****
ReclamantS* R**** C* S**
PârâtAdmite cererea Anulează Decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 147/01.09.2020. Dispune reintegrarea reclamantei în funcţia avută anterior desfacerii contractului de muncă. Obligă pârâta să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizare şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data desfacerii contractului de muncă şi până la data reintegrării. Respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Tribunalul Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 4.03.2021.
Hotarare 135/2021 din 04.03.2021Amână pronunţarea cauzei, la data de 04.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin.2 C.proc.civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2021