E*** E****** S*
PetentS******* O******** O******
DebitorAdmite cererea în anulare formulată de către creditoarea E*** E****** S*, în contradictoriu cu debitorul SPITALUL ORASENESC MARILA. Anulează în tot sentinţa civilă nr. 342 din data de 06 iulie 2020 pronunţată de către Judecătoria Oraviţa în dosarul nr. 715/273/2020. Admite cererea de emitere a ordonanţei de plată. Ordonă debitorului să achite creditoarei, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărârii, suma 495.935,9 RON, reprezentând : 471261,98 Ron consum energie electrica si /sau taxe de deconectare/reconectare,suma de 24673,92 Ron reprezentând penalitati de intarziere . Obligă debitorul la plata către creditoare a sumei de 400 lei, cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. Definitivă. Pronunţată astăzi, 13.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 5/2021 din 13.01.2021Citarea contestatoarei cu menţiunea de depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei, sub sancţiunea anulării cererii. Emiterea unei adrese către Biroul Executorului Judecătoresc Popa Elena Laura pentru a depune la dosarul cauzei copia conformă cu originalul de pe înscrisul comunicat în data de 04.02.2020, potrivit dovezii de înmânare aflată la fila 10 dosar nr. 1504/273/2020 al Judecătoriei Oraviţa. Amână judecarea cauzei, şi acordă termen de judecată la data de 13.01.2021, complet C2 colegial, ora 11.00. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.11.2020.
Incheiere de sedinta din 18.11.2020