L****** V******* I***
InculpatP*** M****** N*******
Parte vătămatăL****** C*******
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art.208 alin.5 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispus faţă de inculpatul L****** V******* I***. În baza art. 208 alin. 5 rap.la art.207 alin.4 C.p.p. menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul LUNCA?U VALENTIN IOAN, , prin ordonanţa din 14.07.2020 emisă în dosarul penal nr. 525/P/2020 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie, sub aspectul săvârşirii infrac?iunii de tâlhărie calificată, prev. ?i ped. de art. 233 rap. la art. 234 alin. 1 lit. d CP, cu aplicarea art. 113 ?i urm. CP până la următoarea verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile de la pronunţarea prezentei încheieri. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii : - să se prezinte la instanţa de judecată (Judecătoria Orăştie) ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza (Judecătoria Orăştie) cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la IPJ Hunedoara – Serviciul Investigaţii Criminale desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; - să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată (Judecătoria Orăştie); Aduce la cunoştinţa inculpatului disp. art.215 alin.7 C.p.p. Potrivit disp. art.215 alin.5 C.p.p., dispozitivul prezentei încheieri se comunică inculpatului, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara – Biroul Supravegherii Judiciare, Poliţiei Municipiului Orăştie. În baza disp. art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu, avocat Bâldea Claudia în sumă de 313 lei va fi acordat din fondurile Ministerului Justiţiei şi se va vira în conţul Baroului Hunedoara. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare, conform art.206 alin.1 c.p.p.. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 04.11.2020, ora 14:00.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 04.11.2020