S* A********* M***** I********* S*
Apelant ReclamantO** B*** S* S******** B*** M***
Intimat IntimatAdmite cererea de apel formulată de apelanta S.C. Antrepriză Montaj Instalaţii S.A., în contradictoriu cu intimata OTP Bank România S.A., împotriva Sentinţei civile nr. 13135 pronunţată de Judecătoria Baia Mare la data de 19.12.2019, în dosarul nr. 15156/182/2019, pe care o va modifica în tot, în sensul că: Admite cererea formulată de apelanta S.C. Antrepriză Montaj Instalaţii S.A., în contradictoriu cu intimata OTP Bank România S.A. Declară nule, în mâinile oricui s-ar găsi, filele CEC seria OTPV1AA 34751-34775, cuprinse în carnetul de CEC-uri emis la data de 07.04.2009. Dispune publicarea în Monitorul Oficial a prezentei hotărâri precum şi notificarea acesteia, celorlalte părţi, pe cheltuiala apelantei. Definitivă. Cu drept de opoziţie pentru deţinătorul biletului la ordin, în termen de 30 de zile de la publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial Opoziţia se depune la Tribunalul Maramureş-Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi, 12.05.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 354/2020 din 12.05.2020Având în vedere că nu s-au întors dovezile de citare, va dispune amânarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 17.03.2020Repune cauza pe rol, pentru lămuriri.
Incheiere de sedinta din 25.02.2020Amână pronunţarea în cauză pentru data de 25.02.2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2020