A******** F******* D* A****** M******* - B****
PetentAdmite cererea formulată de petenta A******** F******* D* A****** M******* - B**** Autorizează modificările intervenite în actul constitutiv/statutul ASOCIAŢIEI FEMEILOR DE AFACERI MAGHIARE - BIHOR înfiinţată prin Încheiere civilă nr. 1724/2017 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 9200/271/2017, conform Procesului verbal nr. 910 din 21.10.2020 şi Actului adiţional al asociaţiei, atestate cu nr. 164 din 27.10.2020, respectiv nr. 165 din 27.10.2020 de către avocat Florian Radu Gheorghe, ce vor face parte integrantă din prezenta hotărâre. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrele Speciale ale Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Cu drept de a declara apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.10.2020.
Hotararecameraconsiliu2290/2020 din 29.10.2020