G**** R****** A******** S*
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtM***** M***** Ş*****
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta GRAWE ROMANIA ASIGURARE SA, în contradictoriu cu pârâta S* E****** R****** A******** R********** S*, ?i intervenientul for?at MOCANU MARIUS STEFAN. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5363,68 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalită?i de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 30.04.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1612 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru ?i onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronun?ată astăzi, 19.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 9593/2020 din 19.11.2020Amână pronunţarea la data de 19.11.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2020Amână pronunţarea la data de 05.11.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2020