M****** R*****
Apelant InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** I**
Intimat Parte civilăÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpata M****** R***** împotriva sentinţei penale nr. 344 din data de 08.07.2020 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosar nr. 1541/285/2020. Desfiinţează în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi în rejudecare: În baza art. 396 alin. 1,2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpata M****** R***** pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, modificată şi completată prin OUG nr. 54/2010, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, art. 79 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare (în loc de 1 (un) an ?i 6 (?ase) luni închisoare), persoană vătămată/parte civilă fiind ANAF-Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi. Reduce durata pedepselor complementare aplicate inculpatei de la 3 (trei) ani la 1 (un) an. Reduce durata termenului de supraveghere stabilit în sarcina inculpatei de la de 3 (trei) ani la 2 (doi) ani. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei oraşului Vicovu de Sus sau Primăriei comunei Vicovu de Jos, pe o perioadă de 60 de zile (în loc de „60 de zile lucrătoare”), afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Constată că din cuantumul total al despăgubirilor, inculpata a achitat suma de 300 lei cu chitanţa nr. 173 din data de 17.06.2020 (seria DRV IS nr. 0009861) emisă de BVF Dorneşti şi suma de 500 lei cu chitanţa nr. 401 din data de 16.11.2020 (seria ISR DRV nr. 016139) emisă de BVF Dorneşti, urmând ca aceasta să achite părţii civile diferenţa de prejudiciu (despăgubiri şi penalităţi aferente). Înlătură din sentinţa penală dispoziţia de confiscare, de la inculpată, a autoturismului marca Audi A6 de culoare gri, cu numărul de înmatriculare SV-14-TXO şi cu seria de caroserie WUUZZZ4B02N098981, proprietatea numitului Mandici Octavian, evaluat la suma de 6.300 lei. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. f Cod procedură penală, restituie numitului Mandici Octavian, domiciliat în oraşul Vicovu de Sus, str. Calea Bucovinei nr. 212, judeţul Suceava, autoturismul marca Audi A6 de culoare gri cu numărul de înmatriculare SV-14-TXO, cu seria de caroserie WUUZZZ4B02N098981, evaluat la suma de 6.300 lei, ce se află indisponibilizat la sediul STPF Suceava. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b, alin. 2, alin. 3 Cod penal, confiscă de la inculpată, prin echivalent bănesc, suma de 1.500 lei, reprezentând parte din valoarea autoturismului marca Audi A6 de culoare gri cu numărul de înmatriculare SV-14-TXO, cu seria de caroserie WUUZZZ4B02N098981, bun ce a fost folosit la săvârşirea infracţiunii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.11.2020.
Hotarare 1036/2020 din 16.11.2020Amână pronunţarea pentru data de 16.11.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2020