P** L****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (2) şi alin. (10) Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul P** L****, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului prevăzute de art. 336 alin. (1) Cod penal. În baza art. 396 alin. (2) şi alin. (10) Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul P** L****, cu datele de identificare de mai sus, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie”, prevăzute de art. 338 alin. (1) Cod Penal. În baza art. 67 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 (doi) ani, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza art. 38 alin. (2) Cod penal rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adaugă un spor fix şi obligatoriu de 3 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând ca inculpatul P** L**** să execute în final pedeapsa de 1 (unu) an şi 7 (şapte) luni închisoare. În baza art. 45 alin. (1) Cod penal aplică inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal. În baza art. 45 alin. (5) Cod penal raportat la art. 45 alin. (1) Cod penal aplică inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, impune condamnatului să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Dudeştii Noi, judeţ Timiş sau în cadrul soc. Horticultura S.A. din mun. Timişoara, judeţ Timiş, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, precum şi cele ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 404 alin. (4) Cod de procedură penală constată că în cauză nu au fost luate măsuri preventive, de siguranţă sau asigurătorii faţă de inculpat. În baza art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 272 şi art. 275 alin. (6) Cod de procedură penală dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Timiş, a sumei de 868 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Şiclovan Marius, desemnat în cauză conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 6100/2020. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 18 Februarie 2021.
Hotarare 469/2021 din 18.02.2021Amână pronun?area la data de 18.02.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.02.2021Stabileste termen pentru deliberare si pronun?are la data de 04.02.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2021Pentru a depune la dosar înscrisuri în circumstantiere amană cauza la 21.01.2021, ora 11,00
Incheiere de sedinta din 19.11.2020Amana cauza la 19.11.2020, ora 11,00 pentru cand se efectueaza adresa catre Baroul Timis in vederea desemanrii unui apărător din oficiu
Incheiere de sedinta din 22.10.2020