M****** F********
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 1 C.pen., rap. la art. 396 alin. 2 C.pr.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul M****** F********, cetăţean român, studii – 12 clase, fără ocupaţie, cu antecedente penale, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În temeiul art. 67 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. În temeiul art. 65 alin 1 şi 3 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 88 alin. 3 C.pen, revocă amânarea aplicării pedepsei de 1 (un) an închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1204/08.06.2018 în dosarul nr. 3607/55/2018 al Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 965/A din 25.09.2018 a Curţii de Apel Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de 336 al.1 C.pen. şi dispune aplicarea şi executarea acestei pedepse. În temeiul art. 88 alin. 3, art. 38 , art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contopeşte pedepsele de 9 (luni) închisoare şi 1 (un) an închisoare şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 (un) an închisoare, la care adaugă un spor de o treime din pedeapsa de 9 ( nouă ) luni închisoare, respectiv 3 (trei) luni, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. În temeiul art. 45 alin. 5 rap. la alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei aferentă urmăririi penale şi 200 lei aferentă judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.02.2021.
Hotarare 289/2021 din 09.02.2021Amână pronuntarea la data de 09.02.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.02.2021Fixează termen de pronuntare la data de 02.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2021