S**** S**** M******
PârâtK***** I***** I********** R* S**
ReclamantAdmite cererea având ca obiect completarea considerentelor şi a dispozitivului Sentintei civile nr.499/21.01.2020 pronunţată de Judecătoria Timişoara, Secţia a-II-a civilă în dosar nr. 15528/325/2019. Dispune completarea considerentelor şi dispozitivului Sentintei civile nr. 499/21.01.2020 pronunţată de Judecătoria Timişoara, Secţia a-II-a civilă în dosar nr. 15528/325/2019 în sensul că va introduce ?i următorul alineat, care va avea următorul conţinut: „Obligă pârâtul să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 346,3 lei”. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei azi, 07.07.2020.
Hotarare completaredispozitiv 6149/2020 din 07.07.2020