T******** I***
ReclamantC*** J******** D* P***** B***** P*** R***** L****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T******** I***, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi, în consecinţă:. Obligă pârâta să emită pe numele reclamantului o decizie de pensionare prin care să fie recalculate drepturile de pensie ale acestuia începând cu data de 01.04.2020, prin valorificarea veniturilor obţinute de acesta în: „ore acord, ore suplimentare şi sume ore şcoală”, venituri menţionate în adeverinţa nr. T51/460/94/28.02.2020 eliberată de CFR Călători. Respinge cererea reclamantului de valorificare a veniturilor obţinute cu titlu de prime. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 08.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 297/2021 din 08.03.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 08.03.2021. Pronunţarea se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.02.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 22.02.2021. Pronunţarea se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.02.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 05.02.2021. Pronunţarea se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.01.2021Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar, va dispune amânarea judecării cauzei la data de 22.01.2021, ora 09:00, sala T2.
Incheiere de sedinta din 06.11.2020