S**** A*************
IntimatAdmite cererea formulată de autorită?ile din Germania. În baza art. 298 din Legea 302/2004 recunoaşte Decizia nr. 07.5500741.2 din data de 29.03.2019 emisă de Poliţia Germană, definitivă, prin care intimatul Suciu Adrian Crăciun, a fost condamnat la plata sumei de 128,50 euro pentru săvâr?irea unei infrac?iuni constând în “conduită contrară normelor de trafic rutier, inclusiv încălcarea reglementărilor referitoare la orele de conducere şi perioadele de odihnă şi a reglementărilor privind bunurile periculoase”. Dispune executarea Deciziei nr. 07.5500741.2 din data de 29.03.2019 emisă de Poliţia Germană, definitivă. În baza art. 300 alin. 2 din Legea 302/2004 dispune schimbarea pedepsei pecuniare de 128,50 euro în suma de 611,66 lei. În baza art. 306 lit. d) din Legea 302/2004 dispune informarea neîntârziată a autorităţii competente a statului emitent despre executarea hotărârii imediat după încheierea executării. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Târgu Secuiesc. Pronunţată în şedinţă publică azi 19.10.2020.
Hotarare 88/2020 din 19.10.2020Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare stabileşte pronunţarea cauzei la data de 19.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2020termen preschimbat
Rezolutie din 15.09.2020