T**** M***** M****
ReclamantS***** M**** A*****
PârâtAdmite în parte cererea reclamantului TACHE MIHAIL-MIRON, formulată în contradictoriu cu pârâtul SĂRARU-MAREŞ ADRIAN. Obligă pârâtul să efectueze formalităţile necesare, ce cad în sarcina sa, în vederea transcrierii transmiterii dreptului de proprietate cu privire la vehiculul marca Mercedes Benz tip C 240 T, număr de identificare WDB2020861F889059, astfel cum sunt acestea prev. de art. 8 alin. (1) din Ordinul nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor sau să pună la dispoziţia reclamantului documentele prevăzute de art. 25 alin. (1) din acelaşi Ordin, în vederea radierii din circulaţie a vehiculului. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, taxa judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Giurgiu. Pronunţată azi 15.06.2021, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţtilor prin grefa instanţei.
Hotarare 3169/2021 din 15.06.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 15.06.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.06.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 08.06.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.06.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 02.06.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 17.05.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2021