P******* P****
ContestatorC*** J******** D* P***** M********
IntimatAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul P.P., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.MM. Anulează decizia nr 216268/28.08. 2020 emisă de pârâta C.J.P.MM. Obligă pârâta la recalcularea pensiei reclamantului cu luarea în considerare a veniturilor realizate de reclamant în acord global în perioada aprilie 1981 – martie 2001 conform adeverinţei nr. 1650/27.07.2020 emisă de CNMPN Remin SA Baia Mare – în insolvenţă, respectiv a diferenţei dintre veniturile realizate în acord global şi venitul lunar înscris în carnetul de muncă, drepturile urmând a fi acordate începând cu luna septembrie 2020. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş, secţia I civilă Pronunţată azi, 22 aprilie 2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 419/2021 din 22.04.2021Amână pronunţarea soluţiei la 22.04.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.04.2021Amână pronunţarea soluţiei la data de 09.04.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.03.2021pt. a se emite adresă reclamantului
Incheiere de sedinta din 15.01.2021