B****** V***** M*****
ReclamantG**** F********* C***
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca efect al tardivităţii formulării plângerii prealabile, invocată de pârâta G**** F********* C*** şi, în consecinţă: Respinge, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B****** V***** M*****, în contradictoriu cu pârâta G**** F********* C***. Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 02.04.2021.
Hotarare 128/2021 din 02.04.2021Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 02.04.2021, cu menţiunea că soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.03.2021Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 19.03.2021, cu menţiunea că soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2021- pentru a se depune punct de vedere scris cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de către pârâtă ca efect al formulării tardive a plângerii prealabile
Incheiere de sedinta din 22.01.2021