B**** E******* J*********** P******* E*****
PetentC******* N******** D* T*********** A****** R***** T**** S*
CreditorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de Biroul executorului judecătoresc PETICARU EDUARD. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 3187 pronunţată de Tribunalul Ilfov în şedinţa publică din data de 21.11.2018 în dosarul nr. 2532/93/2017 în folosul creditoarei COMPANIA NATIONALA DE TRANSPORTURI AERIENE ROMANE TAROM S.A. împotriva debitorului TIMANDI FLORIN, sub forma executării silite prin toate modalităţile prevăzute de lege. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 3187 pronunţată de Tribunalul Ilfov în şedinţa publică din data de 21.11.2018 în dosarul nr. 2532/93/2017 pentru recuperarea creanţei în cuantum de 3328,24 lei reprezentând cheltuieli de judecată, precum şi pentru cheltuielile de executare silită. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 30.01.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de executare silita 1096/2020 din 30.01.2020