S****** M******
PetentI** M********
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul Strectu Mihăiţă în contradictoriu cu intimatul I** M********. Respinge cererea petentului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 20.10.2020
Hotarare 2511/2020 din 20.10.2020Amână pronunţarea la data de 20.10.2020 urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2020Amână cauza la data de 07.10.2020, ora 12:00. Încuviinţează solicitarea petentului privind angajarea unui apărător.
Incheiere de sedinta din 15.07.2020Suspendat, începând cu data de 15.04.2020, în temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. 11 din decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi având în vedere şi Hotărârea nr. 11 din 15.04.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova, cu referire la Hotărârea nr. 10 din 19.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova astfel cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea nr. 417/2020 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.