G** S**** D*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul din 02.11.2020 emis în dosar nr. 2095/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea privind pe inculpatul Gal Sorin-Daniel, trimis în judecată pentru săvârşirea infrac?iunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe, fapta prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 C. pen, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Gal Sorin-Daniel. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.01.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara19/2021 din 13.01.2021