T***** G*******
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte cererea. Obliga pârâta să emită o noua decizie de pensie, prin care să recalculeze pensia cuvenita reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.10.2019, cu valorificarea veniturilor suplimentare reprezentând „compensat” şi „acord global” din adeverinţa nr. 7456/30.08.2019 eliberată de SC IOR SA. Respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate. Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII a Conflicte de muncă şi asigurări sociale. Pronunţată azi, 07.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2808/2020 din 07.07.2020Amână pronunţarea la data de 07.07.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 22.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2020Suspendat în baza art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României pe toată perioada stării de urgenţă.
Rezolutie din 13.04.2020