S* T****** S**
ReclamantB**** C****** L******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul . Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 588 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 496,16 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru proporţională cu pretenţiile admise (46,16 lei) şi onorariu de avocat (450 lei). Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 15.04.2021.
Hotarare 4378/2021 din 15.04.2021Amână pronunţarea la data de 15 aprilie 2021. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 30 martie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2021Pentru reiterarea procedurii de citare cu reclamanta.
Incheiere de sedinta din 02.02.2021pentru refacerea procedurii de citare cu paratul
Incheiere de sedinta din 24.11.2020