A***** R***** M******
ReclamantM********* T**** P*** P*****
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A R M, în contradictoriu cu pârâtul M T PRIN PRIMAR. Dispune anularea Dispoziţiei Primarului Municipiului Turda nr.283/01.04.2020. Obligă pârâtul la reintegrarea reclamantei pe postul de manager al Muzeului de Istorie Turda, precum şi la plata către reclamantă a indemnizaţiilor cuvenite conform contractului de management nr.15513/29.07.2016, începând cu data de 07.04.2020 şi până la reintegrarea efectivă, actualizate cu indicele de inflaţie. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale. Ia act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 23.12.2020.
Hotarare 2899/2020 din 23.12.2020Amână pronuntarea la data de 23.12.2020, pronunţarea hotărării se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocierea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Decembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.12.2020Amână pronuntarea la data de 17.12.2020, pronunţarea hotărării se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocierea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Decembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2020Amână pronuntarea la data de 03.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2020pentru administrarea probei cu interogatoriul
Incheiere de sedinta din 09.09.2020