Dosar 1589/30/2018 din 16.01.2020

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1589/30/2018
Data dosar:
16.01.2020
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia a II-a Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.12.2020 la ora 09:00

    Complet: A2
  • Schimbat total

    Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă Comagra Beregsau S.A., împotriva sentinţei civile nr. 877/2019 din 8 octombrie2019 şi a încheierii civile din data de 16 aprilie 2019, pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 1589/30/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Asigurarea Românească-Asirom Vienna Insurance Group S.A. Schimbă în tot sentinţa apelată şi admite acţiunea reclamantei. Obligă pârâta Asigurarea Românească-Asirom Vienna Insurance Group S.A. la plata sumei de 1.315.909 lei cu titlu de despăgubiri, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 30.01 2018 şi până la data plăţii. Obligă pârâta la plata cheltuielilor parţiale de judecată în sumă de 30.813,46 lei. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Timişoara. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7.12 2020.

    Hotarare 568/2020 din 07.12.2020
  • Sedinta din data de 23.11.2020 la ora 11:00

    Complet: A2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 07.12.2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2020
  • Sedinta din data de 09.11.2020 la ora 11:00

    Complet: A2
  • Amână cauza

    În vederea respectării principiului continuităţii completului, dispune amânarea cauzei şi admite cererea de amânare a cauzei, formulată de intimata - pârâtă Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance S.A. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23.11.2020, pentru când intimata are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.11.2020.

    Incheiere de sedinta din 09.11.2020
  • Sedinta din data de 12.10.2020 la ora 11:00

    Complet: A2
  • Amână cauza

    T: 09.11.2020

    Incheiere de sedinta din 12.10.2020
  • Sedinta din data de 14.09.2020 la ora 11:00

    Complet: A2
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12 octombrie 2020, Completul A2, ora 11:00, sala 233, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când se citează doamna expert Todor Voislava cu un exemplar al cererii de recuzare, în vederea discutării acestei cereri. Prorogă discutarea cererii de refacere a raportului de expertiză/obiecţiunilor la raportul de expertiză, formulate de apelanta-pârâtă, pentru următorul termen de judecată, după discutarea cererii de recuzare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 septembrie 2020.

    Incheiere de sedinta din 14.09.2020
  • Sedinta din data de 06.07.2020 la ora 11:00

    Complet: A2
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba cu expertiza tehnică în specialitatea agricultură, solicitată de apelanta-reclamantă Comagra Beregsau S.A., probă având următoarele obiective propuse de apelantă: 1. să se stabilească suprafaţa afectată de calamitate prin producerea evenimentului asigurat – furtuna, care s-a produs în data de 17.09.2017, pentru ambele zone asigurate, respectiv Beregsău Mare şi Dudeştii Noi. 2. să se stabilească întinderea prejudiciului şi a despăgubirilor aferente (pentru ambele zone agricole), prin raportare la nivelul producţiei efectiv realizate înainte de furtună (să fie expus un calcul detaliat al sumelor rezultate). 3. să se stabilească întinderea prejudiciului şi a despăgubirilor aferente (pentru ambele zone asigurate) prin raportare la nivelul producţiei asigurate conform poliţei de asigurare seria CA nr. 00094472 din data de 05.05.2017 (să fie expus un calcul detaliat al sumelor rezultate). Procedează la desemnarea aleatorie, prin programul Ecris, a unui expert în specialitatea agricultură, în persoana doamnei expert Todor Voislava, domiciliată în Timişoara, str. Samuil Micu, nr. 25, jud. Timiş. Dispune comunicarea către expertul desemnat în cauză a obiectivelor formulate de către apelanta-reclamantă Comagra Beregsau S.A., precum şi a unei copii a încheierii de şedinţă de la acest termen de judecată, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru a fi comunicate părţilor în cauză, cu cel puţin 10 zile înainte de termenul ce se va acorda. Stabileşte un onorariu provizoriu pentru expertiză în cuantum de 1.500 de lei în sarcina apelantei-reclamante Comagra Beregsau S.A., căreia i se pune în vedere să facă dovada plăţii acestuia, până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14 septembrie 2020, Completul A2, ora 11:00, sala 233, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 iulie 2020.

    Incheiere de sedinta din 06.07.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD