R***** G*****
ReclamantR***** F*****
ReclamantS** I******** S***
PârâtO****** N******* A* R********** C********* - O****** R********** C********* D* P* L**** T********* T****
PârâtA** I********* I**** - A*** J*** A* B**** M****** S**
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor S** I******** S*** şi AVF Insolvency IPURL Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Roşian Gavril şi Roşian Floare în contradictoriu cu pârâtele S** I******** S*** şi AVF Insolvency IPURL, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Roşian Gavril şi Roşian Floare în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 10.06.2021.
Hotarare 373/2021 din 10.06.2021Amână pronunţarea la data de 10.06.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 27.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.05.2021Amână pronunţarea la data de 27.05.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 13.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.05.2021Amână pronunţarea la data de 13.05.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.04.2021Amână pronunţarea la data de 29.04.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 14.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2021Amână cauza la data de 14.04.2021.
Incheiere de sedinta din 24.03.2021Amână cauza la data de 24.03.2021.
Incheiere de sedinta din 10.02.2021Amână cauza la data de 10.02.2021.
Incheiere de sedinta din 04.12.2020