U****** J******** A S*********** L***** D** Î********* B************** P***** P****** T****
ReclamantG******** C* P****** P******** N* 6 B*******
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de către reclamanta U.J.S.L.Î.B-N, în numele şi pentru membrul de sindicat P.T,în contradictoriu cu pârâta Grădiniţa cu Program Prelungit NR.6 Bistriţa, şi, în consecinţă: - obligă pârâta să calculeze membrului de sindicat P.T. majorarea de 10% pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, începând cu data de 1 ianuarie 2019 până la 31 mai 2021 în raport de salariul de bază în plată şi majorarea de 25% pentru gradaţia de merit, în raport de salariul de bază în plată, începând cu data de 1 septembrie 2020 până la 31 mai 2021; - obligă pârâta să plătească acestuia diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite şi cele plătite, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare, începând cu data scadenţei fiecărui drept salarial lunar şi până la data plăţii efective. Respinge ca neîntemeiate restul pretenţiilor. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2021.
Hotarare 472/2021 din 08.07.2021-amânat pronunţarea la 08.07.2021, ora 13:00;
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.06.2021amânat pronunţarea la 22.06.2021, ora 13:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2021în temeiul prev.art.520 al.4 din Codul de procedură civilă
Incheiere suspendare din 11.01.2021