K***** I***** I********** R* S*
PetentM***** M******
IntimatAdmite cererea formulată de reclamanta SOCIETATEA KREDYT INKASO INVESTMENS RO SA, în contradictoriu cu pârâta MARCUS MIHAELA. Dispune completarea sentin?ei civile numărul 13 din 6 ianuarie 2020 pronun?ată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul numărul 1598/206/2019, în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei ?i penalită?i de întârziere de 0,5% pe zi, de la data cesiunii de crean?ă până la data achitării integrale a debitului. Executorie. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea privind exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Pronunţată azi, 21 iulie 2020, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei.
Incheiere finala dezinvestire 510/2020 din 21.07.2020lipsă procedură.
Incheiere de sedinta din 30.06.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 63 alin. (11) din Decretul Preşedintelui României privind prelungirea instituirii stării de urgenţă fără efectuarea vreunui act de procedură.
Admite solicitarea formulată din oficiu ?i, în consecin?ă, dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit la data de 17 martie 2020 pentru noul termen din data de 12 mai 2020. Dispune citarea păr?ilor pentru noul termen de judecată stabilit. Fără cale de atac. Pronun?ată, azi, 16 martie 2020, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020