Dosar 15992/325/2020 din 01.07.2020

contestaţia la executare (art.598 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15992/325/2020
Data dosar:
01.07.2020
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
contestaţia la executare (art.598 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.11.2020 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • admite cererea

    În temeiul art. 598 alin. 1 lit. d) CPP, admite contestaţia la executare formulată de contestatorul Constată că prin Ordonanţa din data de 20.10.2017 emisă în dosarul de urmărire penală nr. 7849/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov a fost dispusă în temeiul art. 16 alin. 1 lit. g) CPP clasarea cauzei faţă de inculpatul G*** Z***** cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d) alin. 2 lit. b) CP, cu aplicarea art. 41 alin. 1 CP (data faptei: 05.09.2017). Constată că contestatorul G*** Z***** a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 14.09.2017 – 06.10.2017 în cauza care a făcut obiectul dosarului de urmărire penală nr. 7849/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. În temeiul art. 72 alin. 1 CP, deduce din pedeapsa de 8 luni şi 646 de zile de închisoare aplicată contestatorului prin sentinţa penală nr. 821/03.05.2018, definitivă prin decizia penala nr. 255/26.03.2019 perioada 14.09.2017 – 06.10.2017. Menţine deducerea următoarelor perioade: durata reţinerii de 24 de ore de la data de 23.02.2017 – ora 15:00, până la data de 24.02.2017 – ora 15:00; durata reţinerii şi arestării preventive din data de 22.02.2018 până la data de 18.07.2018; durata reţinerii şi arestării preventive din data de 16.06.2016 până la data de 23.07.2016, precum şi perioada executată din data de 25.06.2019 până la data de 02.09.2020 (data liberării condiţionate). Menţine liberarea condiţionată dispusă prin sentinţa penală nr. 2203/27.08.2020 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin necontestare la data de 01.09.2020. În temeiul art. 599 alin. 4 CPP, anulează Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2760/03.12.2019 emis de Judecătoria Braşov şi dispune emiterea unui nou mandat fără punerea în executare a acestuia. În temeiul art. 272 alin. 2 CPP, dispune plata sumei de 313 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În temeiul art. 275 alin. 3 CPP cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.11.2020.

    Hotarare 3076/2020 din 12.11.2020
  • Sedinta din data de 15.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Amână soluţionarea cauzei la data de 12.11.2020. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.10.2020.

    Incheiere de sedinta din 15.10.2020
  • Sedinta din data de 17.09.2020 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Emiterea unei adrese Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă. Amână soluţionarea cauzei la data de 15.10.2020. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.09.2020.

    Incheiere de sedinta din 17.09.2020
  • Sedinta din data de 23.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Emiterea unei adrese Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă. Amână soluţionarea cauzei la data de 17.09.2020. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.07.2020.

    Incheiere de sedinta din 23.07.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD