V****** D*****
Intimat ReclamantI************ D* J******* J******* N****
Recurent PârâtAdmite recursul. Casează în tot sentinţa recurată, iar în rejudecare: Respinge cererea ca nefondată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.01.2021.
Hotarare 73/2021 din 26.01.2021Repune cauza pe rol pentru completarea probatoriului. Termen la data de 26.01.2021 pentru când se vor cita părţile. Se va emite adresă recurentei cu privire la modalitatea şi perioada de salarizare a numitului Leonte Vasile, reclamant în dosar nr.1923/103/2017, respectiv aplicarea coneficientului de 4,70 la data de 01.07.2019 cu privire la personalul angajat. pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.11.2020.
Incheiere de sedinta din 20.11.2020Termen la 20.11.2020, ora 09,00, pentru ca recurenta-pârâtă să înainteze la dosarul cauzei două înscrisuri la care face referire prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei.
Incheiere de sedinta din 09.10.2020