T****** M**** A*****
CondamnatÎn temeiul art. 587 alin. 1 C. proc. pen., rap. la art. 100 C. pen. admite propunerea de liberare condiţionată a petentului condamnat TARNITA Mihai-Adrian, în prezent în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara, din executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin s.p. 489/2017 a Tribunalului Timiş. În baza art. 100 Cod penal dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 603/2018 emis de Tribunalului Timiş, în temeiul sentinţei penale nr. 489/2017. În baza art. 100 alin. (6) C.pen. intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. În baza art. 100 alin. (5) C. pen. pune în vedere petentului condamnat dispoziţiile art. 104 C.pen. referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. Dispune punerea în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de 313 lei, reprezentând onorariu pentru avocatul din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare, în baza art. 587 al.3 C.proc.pen. Pronunţată în şedinţa publică din 08.07.2020.
Hotarare 1749/2020 din 08.07.2020