D**** M*****
ContestatorC*** J******** D* P***** M********
IntimatÎn baza dispoziţiilor art. 416 alin. 1 Cod procedură civilă, constată perimată cererea formulată de contestatorul D. M. în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** M******** cu sediul în Baia Mare, str. Hortensiei, nr. 1A. Cu drept de recurs la Curtea de apel Cluj în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş – Secţia I civilă.Pronunţată în şedinţă publică azi, 27 mai 2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 558/2021 din 27.05.2021În temeiul art. 412 al. 1 pct. 1 Cod procedură civilă suspendă judecata cererii formulată de reclamantul D.M.(decedat)până la introducerea în cauză a moştenitorilor. Trimite dosarul spre păstrare la arhiva instanţei, până la o nouă stăruinţă a părţilor. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţa publică de azi 22.10.2020.
Incheiere suspendare din 22.10.2020pentru a se introduce în cauză moştenitorii reclamantului decedat, sub sancţiunea suspendării judecăţii.
Incheiere de sedinta din 19.10.2020pt a se indica moştenitorii reclamantului
Incheiere de sedinta din 15.10.2020pentru ca pârâta să depună decizia nr. 182941/20.03.2020 emisă pe seama reclamantului,
Incheiere de sedinta din 06.10.2020pt. lipsă de procedură cu pârâta
Incheiere de sedinta din 25.09.2020