D******* L*****
InculpatÎn baza art. 244 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP şi art. 41 alin. 1 CP, art. 375 şi 396 alin. 10 CPP, condamnă inculpatul D******* L*****, în prezent încarcerat în Penitenciarul Codlea, la pedeapsa de : - 2 ani închisoare. În baza art. 67 alin. 1 CP, art. 68 alin. 1 lit. c CP, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b CP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 CP aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. 3 CP. Constată că prin Sentinţa penală nr. 228/10.09.2020 pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti în dosar nr. 4587/317/2018*, definitivă la 06.10.2020 prin neapelare, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea faptei prev. de art. 244 alin. 1 NCP cu aplicarea pedepsei accesorie prev. de art. 66 alin. 1 lit. a NCP, art. 66 alin. 1 lit. b NCP şi interdicţia drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a NCP pe o perioadă de 2 ani, art. 66 alin. 1 lit. b NCP pe perioada de 2 ani. S-a modificat pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 246 din 30.05.2018 astfel: conform art. 97 NCP s-a anulat suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea faptei prev. de art. 244 alin. 1 NCP, art. 244 alin. 2 NCP cu aplicarea pedepsei accesorie prev. de art. 66 alin. 1 lit. a NCP, art. 66 alin. 1 lit. b NCP şi interdicţia drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a NCP pe o perioadă de 2 ani , art. 66 alin. 1 lit. b NCP pe o perioadă de 2 ani. S-a dispus executarea a 2 ani închisoare cu aplicarea pedepsei accesorie prev. de art. 66 alin. 1 lit. a NCP, art. 66 alin. 1 lit. b NCP şi interdicţia drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a NCP pe o perioadă de 2 ani, art. 66 alin. 1 lit. b NCP pe o perioadă de 2 ani. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare. Constată că infracţiunea din prezenta cauză a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie raportat la infracţiunea din dosar nr. 297/295/2017 al Judecătoriei Sînnicolaul Mare, pentru care inculpatului i s-a aplicat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 246/30.05.2018 definitivă la 04.10.2018 prin Decizia penală nr. 1065/2018 a Curţii de Apel Timişoara. Constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea din dosar nr. 4587/317/2018* a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 228/10.09.2020, definitivă la 06.10.2020 prin neapelare. În baza art. 43 alin. 2 CP, art. 38 şi 39 alin. 1 lit. b CP, dispune contopirea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 228/10.09.20202 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti din dosar nr. 4587/317/2018*, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 96 alin. 4 CP şi art. 43 alin. 2 CP, dispune revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală 246/30.05.2018 a Judecătoriei Sînnicolaul Mare, definitivă la 04.10.2018 prin Decizia penală nr. 1065/2018 a Curţii de Apel Timişoara, astfel încât, în final, inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de: - 4 ani închisoare, din care se va deduce perioada deja executată din data de 03.11.2020 până la 11.03.2021. În baza art. 45 alin. 4 CP, art. 67 alin. 1 CP, art. 68 alin. 1 lit. c CP, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b CP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 45 alin. 5 CP, art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. 3 CP. În baza art. 72 CP şi art. 404 alin. 4 lit. a CPP deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada reţinerii din data de 19.02.2020 ora 22,30 până la data de 20.02.2020 ora 22,30. La rămânerea definitivă a hotărârii, dispune anularea MEPÎ nr. 447/06.10.2020 emis de Judecătoria Târgu Cărbuneşti în dosar nr. 4587/317/2018* concomitent cu emiterea unui nou MEPÎ pentru inculpat conform prezentei sentinţe. Ia act că persoanele vătămate Krocoş Ferdinand Victor şi Krocoş Victor nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, avocat Munteanu Andreea, în sumă de 868 lei se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 274 alin. 1 CPP, obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.03.2021.
Hotarare 67/2021 din 11.03.2021Amână pronun?area cauzei la data de 11.03.2021 în vederea deliberării.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.03.2021Amână pronun?area cauzei la data de 04.03.2021 în vederea deliberării.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.03.2021Amână pronun?area cauzei la data de 01.03.2021 în vederea deliberării.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.02.2021Amână pronun?area cauzei la data de 18.02.2021, în vederea deliberării.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.02.2021Amână pronun?area cauzei la data de 03.02.2021 în vederea deliberării.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.01.2021Amana cauza pentru repetare citare si mandat aducere
Incheiere de sedinta din 09.12.2020Acorda termen pentru solicitare cazier actualizat.
Incheiere de sedinta din 14.10.2020