K***** I***** I********** R* S***
ReclamantD***** D************
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO SA, în contradictoriu cu pârâtul D***** D************. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 403,54 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate şi suma de 112,16 lei reprezentând contravaloarea penalităţilor contractuale facturate. Obligă pârâtul să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere, începând cu data de 04.10.2016 şi până la plata integrală a debitului principal. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Deta. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi data de 12.11.2020.
Hotarare 1865/2020 din 12.11.2020Amână pronunţarea la data de 12.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2020