M*** N******
InculpatO**** G******
InculpatD******* S****** B**** O***** S***** R****** S****
Parte vătămată PARTE CIVILĂÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2702/P/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, a administrării probelor cât şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii: - M*** N****** - şi - O**** G****** - ambii cercetati în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, faptă prev. şi ped. de art. 107 alin. 11 lit. c din Legea 46/2008R, cu aplic. art. 5 C.p. Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu (av. Nicolau Luminiţa cu delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2322/16.12.2020 emisă de Baroul Vrancea şi av. Nicolau Ilinca cu delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2321/16.12.2020 emisă de Baroul Vrancea ), în cuantum de câte 795 lei, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în Cameră de Consiliu, azi, 21.04.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara din 21.04.2021