C**** V**********
InculpatCu aplicarea art. 375 Cod proc. pen. condamnă pe inculpatul CHIRA VASILE IOAN, fiul lui ..., la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru comiterea infracţiunii de conducere fără permis, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal. Cu aplicarea art. 375 Cod proc. pen. îl condamnă pe acela?i inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru comiterea infracţiunii de conducere sub influen?a alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, 1 an închisoare la care se adauga 1/3 din cea de-a două pedeapsă de 9 luni, respectiv 3 luni, rezultând în final 1 an şi 3 luni închisoare. In baza art. 91 si 92 Cod penal dispune suspendarea executarii sub subsupraveghere a pedepsei de 1 an ?i 3 luni închisoare, aplicată prin prezenta, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Supravegherea inculpatului va fi efectuata de Serviciul Probatiune Sălaj. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta masurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. a,b,c,d,e Cod penal, constand în prezentarea la Serviciul Probatiune Sălaj, la termenele care se vor fixa, primirea vizitelor consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea, anuntarea în prealabil a schimbarii domiciliului sau a oricarei deplasari pe o durata mai mare de 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă si să comunice informa?iile ?i documentele de natură să permită verificarea mijloacelor de existen?ă. In baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune inculpatului obliga?ia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. In temeiul prevederilor art. 93 alin. 3 Cod penal inculpatul va presta munca neremunerată în folosul comunită?ii, pe durata de 120 de zile, care se va executa integral într-un an, conform art. 57 din Legea nr. 253/2013. Inculpatul va presta munca în folosul comunitatii în condi?iile ?i cu respectarea prevederilor art. 57 raportat la art. 47-54 din Legea nr. 253/2013. Institu?ia unde inculpatul va presta munca în folosul comunită?ii se va stabili conform prevederilor art. 51 din Legea nr. 253/2013, dintre primăria localităţii de domiciliu a inculpatului şi parohia Ortodoxă din aceeaşi localitate. In baza art. 404 Cod proc. pen. atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal. În temeiul prevederilor art. 397 Cod proc. pen. constată că în cauză nu există latură civilă. In baza prevederilor art. 274 Cod proc. pen. îl obligă pe inculpat să plătească statului 800 lei, cheltuieli judiciare Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 15.10.2020, prin punerea solu?iei la dispozi?ia pâr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 183/2021 din 15.10.2021amână pronun?area pentru data de 15 octombrie 2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.08.2021Stabile?te pronun?area în cauză pentru data de 06.08.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2021