U******* A************ T********** C***** M*****
PetentC******** I****
IntimatAdmite cererea de chemare în judecată formulată de către petenta UNITATEA ADMINISTRATIVĂ – TERITORIALĂ A COMUNEI MĂRAŞU în contradictoriu cu intimatul C******** I****. Dispune înlocuirea amenzilor contravenţionale în cuantum total de 3100 lei, aplicate intimatului prin procesele - verbale de contravenţie, cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii cu o durată de 300 de ore. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Brăila. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.09.2021.
Hotarare 4468/2021 din 29.09.2021Amână pronunţarea în cauză pentru data de 29.09.2021 . Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia publicului prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată, astăzi, 14.09.2021 în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2021Pentru a se prezenta curatorul desemnat pentru parat, sub sanctiunea aplicarii amenzii judiciare.
Incheiere de sedinta din 29.06.2021În temeiul art. 242 alin. 1 din Codul de procedură civilă, suspendă judecata cauzei. Cu drept de recurs cât timp durează suspendarea. Pronunţată astăzi, 13.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 13.04.2021Pentru citarea prin publicitate a intimatului, potrivit disp. art. 167 CPC.
Incheiere de sedinta din 29.01.2021