C**** L****** V*******
Inculpat av. PLĂIEŞU PALADE ADELINA BEATRICEJ**** L***
Parte vătămată Parte civilăÎn temeiul art. 396 alin. 3 Cpp rap. la art. 80 Cp, renun?ă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul C.L.V., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 raportat la art. 228 alin.1 - 229 alin. 1, lit. b şi d din Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. a din Cod Penal. În baza art.81 al.1 Cp, aplică inculpatului un avertisment. În temeiul art. 81 al. 2 teza I Cp, prezintă inculpatului motivele de fapt care au determinat renunţarea la aplicarea pedepsei respectiv, infracţiunea săvârşita prezintă o gravitate redusă, dedusă din limitele de pedeapsă prevăzute în norma de încriminare, respectiv 1 la 5 ani, limite inferioare celei prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen., din valoarea mică a pagubei la data săvârşirii faptei provocată patrimoniului părţii civile, precum şi din timpul îndelungat scurs de la data săvârşirii infracţiunilor, aproximativ 4 ani, realitate care reduce în mod natural rezonanţa socială a acesteia. În raport de persoana inculpatului, reflectată de realitatea potrivit căreia cu privire la acesta nu s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat, de realitatea potrivit căreia inculpatul nu a mai suferit anterior o condamnare, inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală ori de la judecată si nici nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor precum şi de posibilităţile sale reale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia. În temeiul art. 81 al. 2 teza a-II-a Cp, atenţionează inculpatul asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni, respectiv asupra conţinutului art. 80 al. 2 cp potrivit căruia ,, Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat.,, şi asupra conţinutului art. 396 al. 2,4 cpp potrivit căruia ,,(2) Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. (4) Amânarea aplicării pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 83 - 90 din Codul penal.,, În temeiul art. 25 C.p.p., art. 397 C.p.p., obligă inculpatul să plătească părţii civile J.L., suma de 300 de lei cu titlu de despagubiri. În temeiul art. 274 al 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronuntata prin punerea acesteia la dispozi?ia subiectilor procesuali si a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 15.11.2021.
Hotarare 1889/2021 din 15.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 15.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 30.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2021Amână cauza la 30.09.2021, în vederea citării inculpatului.
Incheiere de sedinta din 27.05.2021Amână judecarea cauzei la 27.05.2021, pentru efectuarea de verificări DEPABD ?i pentru actualizarea fi?ei de cazier.
Incheiere de sedinta din 04.02.2021În baza art. 66 C. proc. pen. rap. la art. 64 alin. 3. proc. pen. admite declaraţia de abţinere formulată de d-nul judecător Agafiţei Ştefan de la soluţionarea cauzei penale nr. 16203/180/2017*. Constată că d-nul judecător nu a dispus nicio măsură în dosarul nr. 16203/180/2017*. Dispune trimiterea dosarului la persoana desemnată prin ordin de serviciu cu repartiţia aleatorie a cauzelor, cu excluderea CP 39 şi CP 39 bis. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.09.2020.
Incheiere abtinere din 23.09.2020