P***** V********
Apelant ReclamantB******** I**
Intimat PârâtB******** M****
Intimat PârâtAdmite apelul formulat împotriva încheierii din data de 04.12.2019. Schimbă în tot încheierea în sensul că admite cererea de îndreptare eroare materială din dispozitivul sentinţei civile nr.3135/26.04.2016. Dispune îndreptarea erorii materiale în sensul că linia de hotar a fost identificată în raportul de expertiză – planşa 5, iar nu planşa 6, aşa cum s-a menţionat din eroare. Respinge apelul împotriva încheierii din data de 16.06.2020 ca nefondat. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Buzău. Pronunţarea se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi 18.01.2021.
Hotarare 47/2021 din 18.01.2021Amânat pentru ca expertul să depună la dosar precizări în scris referitoare la schi?ele aferente raportului de expertiză. Încuviin?ează şi cererea de amânare formulate de intimaţi, urmând să se facă dovada imposibilităţii de prezentare la acest termen, cu adeverinţe de carantinare.
Incheiere de sedinta din 07.12.2020Amânat la data de 07.12.2020, ora 11,00, în vederea prezentării expertului în camera de consiliu pentru a lămuri unele aspecte legate de raportul de expertiză efectuat în dosar.
Incheiere de sedinta din 16.11.2020Admite declaratia de abtinere si încuviintează abtinerea doamnei judecator de la judecata cauzei, Fara cale de atac. Pronuntarea se va face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei, astazi, 13.11.2020.
Incheiere abtinere 53 din 13.11.2020