B***** C* C****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul B.C. la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat. În baza art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele de 9 luni închisoare şi 1 an şi 3 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 3 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 3 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 96 alin. 4 Cod penal, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 3085/31.10.2017 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin neapelare la data de 15.11.2017, pedeapsă pe care o adaugă, în baza art. 43 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă finală de 3 ani închisoare. În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 18.06.2021.
Hotarare 1905/2021 din 18.06.2021stabileşte termen în vederea pronunţării 18.06.2021; pentru deliberări
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.05.2021lipsa proces verbal de executare a mandatului de aducere emis pe numele inculpatului
Incheiere de sedinta din 28.04.2021pentru lipsa martorului B.I., în vederea citării cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 24.03.2021pentru lipsa martorilor; în vederea citării cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 24.02.2021PENTRU ADMINISTRARE PROBE TESTIMONIALE ŞI CU ÎNSCRISURI
Incheiere de sedinta din 13.01.2021la cererea inculpatului
Incheiere de sedinta din 11.11.2020la cererea inculpatului pentru angajare apărător
Incheiere de sedinta din 23.09.2020