Dosar 1629/112/2020 din 06.11.2020

drepturi băneşti gradaţie de merit


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1629/112/2020
Data dosar:
06.11.2020
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
drepturi băneşti gradaţie de merit
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.06.2021 la ora 13:00

    Complet: C 4lm NCPC
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de către reclamanta împotriva pârâtei şi în consecinţă:- obligă pârâta să acorde membrului de sindicat creşterea cu 7% a salariului de bază pentru predarea simultană, majorarea de 10% pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, respectiv majorarea de 25% aferentă gradaţiei de merit în raport de salariul de bază în plată, începând cu data de 1 ianuarie 2019; - obligă pârâta să plătească acestuia diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite conform dispoziţiilor anterioare şi cele plătite, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestor diferenţe salariale, începând cu data scadenţei fiecărui drept salarial şi până la data plăţii efective.Respinge ca neîntemeiate pretenţiile aferente perioadei 2016 - 2018.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 iunie 2021.

    Hotarare 305/2021 din 09.06.2021
  • Sedinta din data de 26.05.2021 la ora 9:00

    Complet: C 4lm NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 9 iunie 2021, ora 13:00.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.05.2021
  • Sedinta din data de 21.04.2021 la ora 10:00

    Complet: C 4lm NCPC
  • Amână cauza

    revenire adresă;

    Incheiere de sedinta din 21.04.2021
  • Sedinta din data de 10.02.2021 la ora 11:00

    Complet: C 4lm NCPC
  • Amână cauza

    administrare probe;

    Incheiere de sedinta din 10.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD