M******* C****
InculpatÎn temeiul disp. art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul MC la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin.1 C.pen. cu aplic art. 396 alin.10 C.pr.pen.. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.1 C.pen. cu aplic art. 396 alin.10 C.pr.pen.. În temeiul art. 38 alin. 1 C.pen. constată că infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză au fost săvârşite în concurs real, motiv pentru care, în baza art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele principale aplicate prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din restul pedepselor, respectiv 4 luni, rezultând pedeapsa principală finală de 1 an şi 10 luni închisoare. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 8 luni conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.pen. impune inculpatului obligaţia de a frecventa unul din programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze un număr de 80 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Teaca ori a Parohiei din localitate. În temeiul art. 404 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 96 alin. 1 şi 4 C.pen. pune în vedere inculpatului care sunt consecinţele nerespectării măsurilor şi a obligaţiilor prevăzute la art. 93 C.pen. sau a săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei închisorii. Menţine sechestrul asigurator dispus prin Ordonanţa procurorului din data de 27.10.2020 cu privire la suma de 50 Euro, în vederea confiscării speciale. În baza art. 290 alin. 5 C.pen. dispune confiscarea de la inculpatul MC a sumei de 50 Euro consemnată la Unicredit Bank SA pe numele inculpatului conform chitanţei nr. 1953B0031/28.10.2020 (f. 56 dos.urm.pen.). În temeiul art. 274 alin 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat să plătească suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.05.2021.
Hotarare 53/2021 din 28.05.2021amână pronunţarea pentru data de 28 mai 2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.05.2021potrivit disp. art. 391 alin. 2 C.pr.pen. amână pronunţarea pentru data de 11 mai 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.04.2021conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen. amână pronunţarea pentru data de 29 aprilie 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.04.2021amână cauza pentru administrate probe, efectuare referat de evaluare si adresă pentru cazierul inculpatului
Incheiere de sedinta din 24.03.2021