C******* A******** C*****
InculpatÎn temeiul art. 362 al.1 şi 2 Cod procedură penală, rap. la art. 242 alin.1 C.pr.pen. raportat la art. 208 alin. 2,3 Cod procedură penală, cu ref. la art. 211 şi urm. C.p.p,. revocă măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă faţă de inculpatul C. A. C., cu privire la care a fost sesizată instanţa prin acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prev. de art. 2 alin.2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 al.1 C.pen. (4 acte materiale) şi deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept, în formă continuată faptă prev. de art. 4 alin.2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen. (2 acte materiale), totul cu aplicarea art. 38 alin.1 C.pen., măsură dispusă faţă de aceasta prin ordonanţa din 23.10.2019 dată în dosarul nr. 397/D/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timi?oara. În temeiul art. 215 alin. 5 Cod procedură penală dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpatului, I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş, Inspectoratului Naţional al Poliţiei de Frontieră. Respinge cererea formulată de inculpatul C. A. C., prin apărător, de revocare a controlului judiciar ca rămasă fără obiect. În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică , azi 28.05.2020, ora 11,30 .
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 28.05.2020