P************ T********
CreditorS* S**** S*** C****** S**
DebitorAdmite acţiunea formulată şi precizată de creditorul PENITENCIARUL TIMIŞOARA în contradictoriu cu debitoarea S.C. SIGMA STAR COMPANY SRL. Obligă debitoarea S.C. SIGMA STAR COMPANY SRL, ca în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei, să plătească creditorului suma de 10.093,64 lei, reprezentând penalităţi de întârziere. Executorie. Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţarea soluţiei s-a făcut prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 26.11.2020.
Hotarare 13335/2020 din 26.11.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 26.11.2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2020Amână la 11.11.2020 ora 10 sala 332, pentru lipsă de procedura cu debitoarea.
Incheiere de sedinta din 25.08.2020