C******* I****
InculpatIn baza 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedura penala condamna pe inculpatul C******* I**** la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 al.1 Noul Cod Penal, rap. la art.6 din Legea 78/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului Cocarica Ionel, pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b C. pen. impune inculpatului sa frecventeze unul sau mai multe programe derulate de către Serviciul de Probaţiune Olt sau organizate in colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii in cadrul Primăriei com. Verguleasa, jud. Olt sau sau in cadrul Primăriei com. Teslui jud. Olt, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. In baza art. 399 alin. 1 şi art. 404 alin.4 lit. b va revoca măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul C******* I**** prin ordonanţa nr.118/P/2020 din data de 03.09.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga inculpatul C******* I**** la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 800 lei cheltuieli judiciare efectuate in cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.02.2021 la Tribunalul Olt.
Hotarare 33/2021 din 18.02.2021În temeiul art. 391 alin.1 Cod procedură penală stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 18 februarie 2021. Pronunţată in şedinţă publică, astăzi, 11.02.2021 la Tribunalul Olt.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.02.2021