J*** V*****
ReclamantJ*** A*******
PârâtJ*** I***
PârâtJ*** A*****
PârâtD***** A**** D****
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de către petentul-reclamant J*** V*****. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul considerentelor, minutei şi dispozitivului Sentinţei civile nr. 1011 din data de 18 mai 2021, pronunţate de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 1670/245/2020, în sensul că se va consemna în mod corect numele pârâtei ca fiind ,,J*** A*******’, în loc de ,,JORA AUGUSTINA’’, cum în mod eronat s-a reţinut. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Paşcani. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 26.10.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 26.10.2022Admite cererea formulată de reclamantul J*** V*****, în contradictoriu cu pârâţii Jora Augustina, J*** I***, J*** A*****, Dănilă Alina-Doina. Anulează certificatul de moştenitor nr. 99/20.03.2000, emis de BNPA Isachi Mihai şi Cruceanu Mihael-Oana. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Paşcani, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 18.05.2021.
Hotarare 1011/2021 din 18.05.2021Amână pronun?area pentru data de 18.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.05.2021Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 04.05.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2021Amână cauza la data de 22.04.2021 ora 11:00 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 28.01.2021