M****** A****** C*******
ReclamantJ*** M**** M****** l* C**** C******
PârâtAdmite în parte cererea având ca obiect ordonanţă preşedinţială, formulată de reclamanta M****** A****** C*******, în contradictoriu cu pârâtul Jula Marcu Mircea. Obligă pârâtul, în mod provizoriu, să permită accesul pietonal al reclamantei şi al familiei acesteia pe terenul acestuia, înscris în CF nr. 60502, Vaţa de Jos, nr. cad. 60502, nr. topo 660/a/1/1, respectiv în linie dreaptă pe o suprafaţă de 11 mp., de la podeţul cu rampă existent, înspre drumul judeţean DJ707 şi înapoi, până la solu?ionarea definitivă a dosarului nr.2231/195/2018 al Judecătoriei Brad. Respinge în rest acţiunea. Fără cheltuieli de judecată între părţi. Numai cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, care se va depune la Judecătoria Brad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.11.2020.
Hotarare 535/2020 din 25.11.2020Amână pronun?area la data de 25.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2020În vederea efectuării cercetării la faţa locului.
Incheiere de sedinta din 20.10.2020