C***** P*** G*** L**
ReclamantA**** E**** L*******
PârâtA**** V*******
PârâtAdmite contestaţia formulată de contestatoarea C***** P*** G*** L** în contradictoriu cu intimaţii A**** E**** L******* şi A**** V*******. Constatată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a procedurii prevăzute de Legea nr. 77/2016 cu privire la notificarea de dare în plată formulată de intimaţi şi comunicată prin intermediul notarului public Danciu Ilie, înregistrată la contestatoare sub numărul 34600/05.11.2020. Obligă intimaţii la plata către contestatoare a sumei de 20 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 1.04.2021.
Hotarare 2220/2021 din 01.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data 01.04.2021, urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C. proc. civ, respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 18.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2021Amână pronunţarea în cauză la data 18.03.2021, urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C. proc. civ, respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2021Admite cererea formulată de apărătorul pârâţilor şi amâna cauza la data de 09.03.2021, ora 09:30, sala 3, complet C2-1 MA, pentru a da posibilitatea consultării DEX nr. 354/2012 depus de BEJ Bucescu Emanoil Aron şi Copaci Vasile Viorel. Pune în vedere apărătorului pârâţilor să depună dovada achitării taxei xerocopierii DEX. nr. 354/2012 până la următorul termen de judecată. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Februarie 2021.
Incheiere de sedinta din 09.02.2021Amână judecarea cauzei la 09.02.2021, ora 09:00, sala 3, complet C2-1 MA, în vederea emiterii unei adrese BAEJ BUCESCU EMANOIL ARON ŞI COPACI VASILE DOREL cu men?iunea depunerii DEX nr.354/2012 în copie certificată cu originalul până la termenul de judecată acordat în acest sens. Pune în vedere apărătorului pârâ?ilor să se prezinte la sediul BEJ în vederea achitării taxei xerocopierii dosarului de executare solicitat anterior. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Ianuarie 2021.
Incheiere de sedinta din 19.01.2021Reiterează procedura de citare cu pârâta Amzar Elena cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege. În vederea respectării dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, amână judecarea cauzei la 19.01.2021, ora 09:00, completul C2-1 MA, sala 3. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 15.12.2020