P***** I***** I****
Recurent ReclamantC******** J******* A*** - C****** D* E******* A P********** A***** C* H******* A***
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamantul Petric Ieronim - Iosif împotriva sentinţei nr.569/2019 pronunţată de Tribunalul Alba - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosar nr. 1693/107/2019. Casează hotărârea atacată şi rejudecând procesul în fond: Admite acţiunea formulată de reclamantul Petric Ieronim - Iosif în contradictoriu cu pârâta Consiliul Judeţean Alba - Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap şi în consecinţă: Obligă pârâta să modifice certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 4805/26.06.2019 în sensul acordării reclamantului gradului de handicap ”grav”. Definitivă. Pronunţată azi, 15.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei.
Hotarare 357/2020 din 15.06.2020Conform art. 63 alin.11 din Decretul nr.240/2020 prezenta cauză se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă instituite fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsurile prevăzute de art. 63 alin. 13 din Decretul nr.240/2020.
Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată a recursului care face obiectul dosarului nr. 1693/107/2019, de la data 16 martie 2020 la data de 11 mai 2020, ora 09.00, completul C3 recurs contencios, sala 201, pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 martie 2020.
Incheiere de sedinta secreta din 11.03.2020