K***** I***** I********** R* S*
ReclamantK*** N************
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S*, în contradictoriu cu pârâtul K*** N************. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 273,29 lei reprezentând contravaloare servicii, şi a sumei de 74,49 lei reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi înregistrate pe facturile lunare, precum şi în continuare, începând cu data de 27.07.2018 până la data achitării efective a debitului principal. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Judecătoria Oradea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 18.03.2021.
Hotararecameraconsiliu690/2021 din 18.03.2021Amână pronunţarea pentru data de 18.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2021