M********* O***** P*** P*****
ReclamantT**** I****** N*******
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul Oradea, prin Primarul Municipiului Oradea, în contradictoriu cu pârâta T**** I****** N*******, şi, în consecinţă: Obligă pârâta să intre în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire într-un termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi încadrarea în prevederile autorizaţiei, a lucrărilor de la imobilul situat în Oradea, jud. Bihor, descrise prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 66 seria PLO nr. 0093303 încheiat la data de 17.05.2018. În cazul în care pârâta nu va îndeplini obligaţia stabilită de instanţă în termenul de 6 luni, mai sus arătat, obligă pârâta ca, într-un nou termen de 6 luni, care va începe să curgă de la data expirării termenului anterior, să desfiinţeze construcţiile realizate fără autorizaţie, descrise prin procesul verbal de contravenţie indicat mai sus. În cazul în care pârâta nu îşi va îndeplini niciuna dintre obligaţiile stabilite prin prezenta hotărâre, în termenele mai sus arătate, instanţa va autoriza desfiinţarea construcţiilor indicate prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 66 seria PLO nr. 0093303 încheiat la data de 17.05.2018, desfiinţare care se va realiza prin grija Primarului Municipiului Oradea şi pe cheltuiala pârâtei. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronun?area prezentei hotărâri se face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 11 mai 2021.
Hotarare 2536/2021 din 11.05.2021în vederea deliberării, amână pronunţarea la data de 11.05.2021;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.04.2021pentru a da posibilitate pârâtei să facă dovada intrării în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire
Incheiere de sedinta din 08.03.2021