B***** E******** P***** D** C***** J*********** D********
PetentT*** S***** N******
IntimatAdmite excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Piteşti. În baza art. 50 C.p.p. şi art. 585 C.p.p. declină competenţa de soluţionare a cererii de contopire formulată de Biroul Executări Penale al Judecătoriei Drăgăşani privind pe condamnatul T.S.N , deţinut în Penitenciarul Mioveni, în favoarea Tribunalului Argeş. În baza art. 275 al. 3 şi 6 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza rămân în sarcina acestuia iar onorariul pentru avocatul din oficiu în cuantum de 313 lei se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică de la 27 Octombrie 2020.
Hotarare 1216/2020 din 27.10.2020Revine cu adresă către Tribunalul Argeş -Biroul Executări Penale, potrivit filei 34 din dosar, pentru a se înainta, în copie, sentinţa penală nr. 30/20.02.2020, cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive, a datei începerii şi expirării pedepsei . În temeiul art. 259 alin 7 Cpp rap. la art. 353 alin 2 Cpp reia procedura de citare cu intimatul la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, cu menţiunea că judecata se va efectua prin videoconferinţă. Amână judecarea cauzei la data de 27.10.2020. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 22.09.2020Emite adresă către Tribunalul Argeş -Biroul Executări Penale pentru a se înainta, în copie, sentinţa penală nr. 30/20.02.2020, cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive, a datei începerii şi expirării pedepsei . În temeiul art. 259 alin 7 Cpp rap. la art. 353 alin 2 Cpp reia procedura de citare cu intimatul la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, cu menţiunea că judecata se va efectua prin videoconferinţă. Amână judecarea cauzei la data de 22.09.2020. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 08.09.2020Acordă un nou termen de judecată pentru continuitatea completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei. În temeiul art. 259 alin 7 Cpp rap. la art. 353 alin 2 Cpp reia procedura de citare cu intimatul la PNT Mioveni, cu menţiunea că judecata se va efectua prin videoconferinţă. Amână judecarea cauzei la data de 08.09.2020. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 07.07.2020Încuviinţează cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public şi emite adresă către IPJ Vâlcea pentru înaintarea fişei de cazier judiciar a intimatului. În temeiul art. 259 alin 7 Cpp rap. la art. 353 alin 2 Cpp reia procedura de citare cu intimatul la PNT Mioveni, cu menţiunea că judecata se va efectua prin videoconferinţă. În temeiul art. 353 alin 2 Cpp constată că petentul dobândeşte termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 07.07.2020. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020