Dosar 1702/103/2020 din 24.08.2020

drepturi salariale ale personalului din justiţie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1702/103/2020
Data dosar:
24.08.2020
Instanta:
Tribunalul Neamț
Departament:
Sectia I Civilă si de Contencios Administrativ
Obiect:
drepturi salariale ale personalului din justiţie
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.04.2022 la ora 11:00

    Complet: Civil - LMN2
  • Respinge cererea

    Respinge, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SIMION CĂTĂLINA în contradictoriu cu pârâţii: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAŞI şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAŞI, în contradictoriu şi cu CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se poate depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ - Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.04.2022.

    Hotarare 702/2022 din 15.04.2022
  • Sedinta din data de 17.02.2022 la ora 11:00

    Complet: Civil - LMN2
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol, pentru reluarea dezbaterilor prin discutarea excepţiei autorităţii de lucru judecat faţă judecata care face obiectul dosarului nr.1074/103/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, Fixează termen de judecată la data de 15.04.2022, ora 11:00, pentru când se vor cita toate părţile. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată azi: 17.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Incheiere de sedinta din 17.02.2022
  • Sedinta din data de 16.12.2020 la ora 12:00

    Complet: Civil - LMN2
  • 413 NCPC/244 CPC

    În temeiul art. 413 alin. 1 punct 1 Cod Procedură Civilă, suspendă judecarea cauzei, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 3765/2/CAF/2018 al Curţii de Apel Bucureşti. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cursului judecării procesului, recurs ce se va putea depune la Tribunalul Neamţ Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată astăzi, 16.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art.402 Cod de procedură civilă.

    Incheiere suspendare din 16.12.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD